Dacă firea ta se poate schimba sau nu, depinde dacă poţi să ții pasul cu cuvintele actuale ale Duhului Sfânt şi dacă ai o înţelegere autentică. Acest lucru e diferit faţă de ceea ce aţi înţeles înainte. Înainte, ceea ce înţelegeaţi prin schimbarea firii era că voi, care judecaţi uşor, prin disciplinarea voastră de către Dumnezeu nu mai vorbiţi nechibzuit. Dar acesta este doar un aspect al schimbării şi, chiar acum, cel mai critic punct este urmarea îndrumării Duhului Sfânt. Urmezi orice spune Dumnezeu, asculţi orice îţi spune El. Oamenii nu își pot schimba singuri firea; ei trebuie să fie supuşi judecății, mustrării, suferinței și rafinării cuvintelor lui Dumnezeu sau să fie tratați, disciplinaţi și emondați prin cuvintele Lui. Doar după aceea pot să ajungă la ascultarea și devotamentul față de Dumnezeu și să nu încerce să-L păcălească și să-L trateze superficial. Sub rafinarea cuvintelor lui Dumnezeu oamenii trec printr-o schimbare a firii lor. Doar cei care se supun dezvăluirii, judecății, disciplinării și tratării cuvintelor Lui, nu vor mai îndrăzni să facă lucrurile nesăbuit și vor deveni calmi și liniştiți. Cel mai important lucru este că sunt capabili să asculte cuvintele actuale ale lui Dumnezeu şi să se supună lucrării lui Dumnezeu şi, chiar dacă nu este în conformitate cu concepţiile umane, ei pot lăsa la o parte aceste noțiuni şi să se supună de bunăvoie. Atunci când se vorbea în trecut de o schimbare a firii, era în principal vorba de abandonarea sinelui, permiţând trupului să sufere, disciplinând propriul trup şi renunţând la alegerile trupeşti – acesta este un tip de schimbare a firii. Oamenii ştiu acum că adevărata expresie a schimbării firii este să asculte cuvintele actuale ale lui Dumnezeu precum şi să fie capabili să aibă o înţelegere sinceră a noii Sale lucrări. În acest fel, oamenii vor putea să renunţe la înţelegerea lor anterioară a lui Dumnezeu, care era influențată de concepţiile lor, şi să obţină o reală înţelegere a Lui şi ascultare de El. Doar aceasta este o expresie adevărată a schimbării firii.
Fragment din „Cei a căror fire s-a schimbat sunt aceia care au intrat în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu” în Cuvântul Se arată în trup

Oamenii se pot comporta bine, dar aceasta nu înseamnă neapărat că sunt în posesia adevărului. Ardoarea oamenilor nu-i poate face decât să se conformeze doctrinei și să urmeze reglementările; oamenii care nu au adevărul, nu au nicio cale de a rezolva probleme substanțiale, iar doctrina nu poate substitui adevărul. Cei care au experimentat o schimbare în firile lor sunt diferiți. Cei care au experimentat o schimbare în firea lor au înțeles adevărul, ei au discernământ asupra tuturor problemelor, știu cum să acționeze în conformitate cu voia lui Dumnezeu, cu principiile adevărului, cum să acționeze pentru a-L satisface pe Dumnezeu și ei înțeleg natura corupției pe care o dezvăluie ei. Când sunt revelate propriile lor idei și concepții, ei sunt capabili să aibă discernământ și să se lepede de trup. Acesta este modul în care se exprimă o schimbare în fire. Principalul lucru despre o schimbare a firii este că ei au înțeles clar adevărul, iar când realizează lucrurile, pun adevărul în practică cu o acuratețe relativă, iar corupția lor nu este revelată atât de des. În general, oamenii ale căror firi s-au schimbat par a fi deosebit de rezonabili și dotați cu discernământ și, datorită înțelegerii pe care o au asupra adevărului, nu mai demonstrează la fel de multă neprihănire de sine și aroganță. Ei pot vedea și discerne multă din corupția care este dezvăluită, așadar nu lasă ca aroganța să se nască. Ei sunt capabili să aibă o înțelegere măsurată asupra locului omului, cum să se comporte în mod rezonabil, cum să fie ascultători, ce să spună și ce să nu spună, ce să spună și ce să le facă anumitor oameni. Acesta este motivul pentru care se spune că aceste tipuri de oameni sunt relativ rezonabili. Cei care au o schimbare a firii trăiesc cu adevărat asemănarea unui om și posedă adevăr. Sunt mereu capabili să vorbească și să vadă lucrurile în conformitate cu adevărul și sunt principiali în tot ceea ce fac; ei nu sunt supuși influenței vreunei persoane, chestiuni sau vreunui lucru și au toți propriile perspective și pot menține principiile adevărului. Firile lor sunt relativ stabile, nu trec de la o extremă la alta și, indiferent de situația lor, înțeleg cum să-și îndeplinească datoria în mod corespunzător și cum să facă lucrurile pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Cei ale căror firi s-au schimbat nu se concentrează asupra a ceea ce trebuie să facă pentru ca ei să arate bine la un nivel superficial – ei au claritate internă cu privire la ce trebuie să facă pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Prin urmare, din exterior, ei pot să nu pară atât de entuziaști sau ca și cum au făcut ceva foarte măreț, dar tot ceea ce fac ei este semnificativ, este valoros și are rezultate practice. Cei ale căror firi s-au schimbat posedă cu siguranță mult adevăr – acest lucru poate fi confirmat de perspectivele lor asupra lucrurilor și de principiile din acțiunile lor. Cei care nu posedă adevărul, categoric nu au avut nicio schimbare în fire. Aceasta nu înseamnă că oamenii care sunt maturi și trecuți prin multe în umanitatea lor vor experimenta neapărat o schimbare în fire; se referă în primul rând la momentele în care unele otrăvuri satanice din natura oamenilor se schimbă datorită cunoașterii ei despre Dumnezeu și a înțelegerii adevărului. Adică, aceste otrăvuri satanice sunt curățite, iar adevărul exprimat de Dumnezeu se înrădăcinează în acești oameni, devine viața lor și fundamentul existenței lor. Numai atunci ei devin oameni noi și, ca atare, firea lor se schimbă. O schimbare în fire nu înseamnă că firile exterioare ale oamenilor sunt mai umile decât înainte, că erau aroganți, dar acum vorbesc rezonabil sau că nu ascultau pe nimeni, dar acum îi pot asculta pe alții; astfel de modificări externe nu pot fi considerate transformări ale firii. Desigur, schimbările în fire includ aceste stări, dar cel mai important lucru este că viața lor interioară s-a schimbat. Adevărul exprimat de Dumnezeu devine chiar viața lor, otrăvurile satanice din interior au fost eliminate, perspectivele lor s-au schimbat complet și niciuna dintre ele nu este în concordanță cu perspectiva lumii. Ei văd clar planurile și otrăvurile marelui balaur roșu; ei au înțeles adevărata esență a vieții. Deci valorile vieții lor s-au schimbat – aceasta este cea mai fundamentală schimbare și esența unei schimbări în fire.
Fragment din „Diferența dintre schimbările exterioare și schimbările firii” în Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos
Fragment din „Doar prin punerea în practică a adevărului poți rupe legăturile unei firi corupte” în Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos
0 Comentarii