Arătarea lui Dumnezeu
înseamnă venirea Lui în persoană pe pământ să-Și facă lucrarea. Cu propria identitate și fire și după propriile-I metode, El coboară printre oameni să înceapă o epocă și să-ncheie una. O astfel de arătare nu e un semn sau o imagine. Nu e o formă de ceremonie. Nu e o minune. Nu e o viziune mare.
Cu atât mai puțin un fel de ritual religios. E un fapt real, concret, ce poate fi atins și văzut, un fapt ce poate fi atins și văzut. O astfel de arătare nu e de dragul urmării unui proces sau de dragul unei scurte inițiative; ci mai degrabă de dragul unei etape de lucru în planul de gestionare al lui Dumnezeu. Arătarea lui Dumnezeu e-ntotdeauna semnificativă și are-ntotdeauna legătură cu planul Lui de gestionare, are legătură cu planul Lui de gestionare. Această arătare nu e deloc la fel cu arătarea lui Dumnezeu pentru a conduce omul, să-l călăuzească și să-l lumineze, să-l călăuzească și să-l lumineze. Dumnezeu face ceva măreț de câte ori se revelează pe Sine. E o lucrare diferită decât în orice altă eră, inimaginabilă omului, neexperimentată de el, neexperimentată de om. E o lucrare ce începe o nouă epocă și-o încheie pe cea veche, o lucrare nouă și mai bună pentru salvarea omenirii și-o lucrare de-a aduce omenirea-n noua epocă. E însemnătatea arătării lui Dumnezeu. din „Cuvântul Se arată în trup”
0 Comentarii