1. Însuși Domnul Isus a prorocit că Dumnezeu Se va întrupa în zilele de pe urmă și Se va arăta drept Fiul

„Deci, fiţi pregătiţi şi voi, pentru că Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă aşteptaţi!” (Luca 12:40). (NTLR®)

„Căci aşa cum iese fulgerul şi luminează de la o margine a cerului la cealaltă, tot aşa va fi şi cu Fiul Omului (în ziua Sa)! Dar mai întâi trebuie să sufere multe şi să fie respins de această generaţie” (Luca 17:24-25). (NTLR®)

„La miezul nopţii a răsunat un strigăt: «Iată mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare!»” (Matei 25:6). (NTLR®)

„Iată, Eu stau la uşă şi bat! Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el şi voi mânca cu el, şi el cu Mine” (Apocalipsa 3:20). (NTLR®)

„Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele ca să nu umble gol, şi oamenii să nu-i vadă ruşinea” (Apocalipsa 16:15). (NTLR®)

„M-am întors să văd ce glas vorbea cu mine; şi când m-am întors, am văzut şapte sfeşnice de aur, iar printre sfeşnice, pe «Cineva Care era ca un fiu al omului». Era îmbrăcat într-o mantie care-I ajungea până la picioare şi era încins la piept cu un brâu de aur. Capul şi părul Îi erau albe ca lâna albă sau ca zăpada, ochii Îi erau ca flacăra focului, picioarele Îi erau ca bronzul încins, ars în cuptor, iar glasul Îi era asemenea vuietului unor ape mari. În mâna dreaptă avea şapte stele, şi din gură Îi ieşea o sabie ascuţită, cu două tăişuri. Faţa Lui era ca soarele atunci când străluceşte în toată puterea lui” (Apocalipsa 1:12-16). (NTLR®)

Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

Isus a spus că El va sosi precum plecase, dar știi adevărata semnificație a cuvintelor Sale? Se poate ca El să îi fi spus acestui grup al vostru? Tot ce știi este că El va sosi precum a plecat, stând pe un nor, dar știi exact cum Dumnezeu Însuși Își face lucrarea? Dacă ai fi cu adevărat în stare să vezi, atunci cum pot fi explicate cuvintele pe care le-a rostit Isus? El a spus: „Când Fiul Omului va veni în zilele de pe urmă, El Însuși nu va ști, îngerii nu vor ști, mesagerii din cer nu vor ști și întreaga omenire nu va ști. Doar Tatăl va ști, adică, doar Duhul va ști.” Dacă ai fi capabil să cunoști și să vezi, atunci nu ar fi aceste cuvinte fără sens? Chiar și Fiul Omului Însuși nu știe, totuși, tu ești capabil să vezi și să știi? Dacă ai fi văzut cu proprii tăi ochi, nu ar fi fost aceste cuvinte rostite în van? Și ce a spus Isus la acea vreme? „Dar despre ziua şi ora aceea nu ştie nimeni, nici îngerii cerurilor, (nici Fiul), ci numai Tatăl. Aşa cum a fost în zilele lui Noe, tot aşa va fi şi la venirea Fiului Omului. […] Prin urmare, fiţi pregătiţi şi voi, pentru că Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă aşteptaţi!” (NTLR®) Când vine acea zi, Fiul Omului Însuși nu o va ști. Fiul Omului se referă la trupul întrupat al lui Dumnezeu, o persoană normală și obișnuită. Nici chiar această persoană Însăși nu știe, deci cum ai putea tu să știi?

din „Viziunea lucrării lui Dumnezeu (3)” aflată în Cuvântul Se arată în trup
Există aceia care zic că Dumnezeu Însuși a spus că va sosi pe un nor. Este adevărat că Dumnezeu Însuși a spus astfel , dar nu știi că niciun om nu poate înțelege tainele lui Dumnezeu? Nu știi că niciun om nu poate explica cuvintele lui Dumnezeu? Ești sigur, dincolo de orice îndoială, că ai fost luminat și iluminat de către Duhul Sfânt? Cu siguranță, nu era Duhul Sfânt care ți-a arătat într-un mod așa direct? A fost Duhul Sfânt Cel care te-a instruit, sau propriile tale concepții te-au condus spre a crede astfel? Ai zis: „Aceasta a fost spusă de Dumnezeu Însuși.” Dar nu putem utiliza propriile noastre concepții și propriile noastre minți pentru a măsura cuvintele lui Dumnezeu. Cât despre cuvintele spuse de Isaia, poți explica cu absolută siguranță cuvintele sale? Îndrăznești să explici cuvintele sale? Din moment ce nu îndrăznești să explici cuvintele lui Isaia, de ce îndrăznești să explici cuvintele lui Isus? Cine este mai înălțat: Isus sau Isaia? Din moment ce răspunsul este Isus, de ce explici cuvintele rostite de Isus? Ți-ar spune Dumnezeu dinainte despre lucrarea Sa? Nicio singură făptură nu poate ști, nici măcar mesagerii din ceruri, nici Fiul Omului, deci cum ai putea să știi tu?

din „Viziunea lucrării lui Dumnezeu (3)” aflată în Cuvântul Se arată în trup

„Cine are urechi, să audă ceea ce spune Spiritul bisericilor.” […] Există mulți oameni absurzi care cred că cuvintele Duhului Sfânt trebuie să coboare din ceruri până la urechile omului. Oricine crede în felul acesta nu cunoaște lucrarea lui Dumnezeu. Într-adevăr, vorbele rostite de Duhul Sfânt sunt cele rostite de Dumnezeu devenit trup. Duhul Sfânt nu poate vorbi direct cu omul, iar Iahve nu a vorbit direct poporului, nici chiar în Epoca Legii. Nu ar fi mult mai puțin probabil ca El să facă acest lucru în această epocă, astăzi? Pentru ca Dumnezeu să spună cuvintele pentru a-Și îndeplini lucrarea, trebuie să devină trup, altfel lucrarea Lui nu-și poate atinge scopul. Cei care Îl neagă pe Dumnezeu devenit trup sunt aceia care nu cunosc Duhul sau principiile prin care lucrează Dumnezeu.

din „Cum poate omul, care L-a definit pe Dumnezeu în concepțiile sale, să primească revelațiile lui Dumnezeu?” aflată în Cuvântul Se arată în trup

De câteva mii de ani, omenirea a năzuit să poată fi martora sosirii Mântuitorului. Omenirea a năzuit să-L vadă pe Isus Mântuitorul pe un nor alb în timp ce coboară, în carne şi oase, printre cei care au tânjit după El şi L-au aşteptat de mii de ani. Omenirea şi-a dorit ca Mântuitorul să Se reîntoarcă şi să fie reunit cu poporul, şi anume ca Isus Mântuitorul să Se întoarcă la oamenii de care El a fost despărţit de mii de ani. Şi omenirea speră că El va face din nou lucrarea de izbăvire pe care a făcut-o în rândul iudeilor, că va fi milostiv şi iubitor faţă de oameni, că va ierta păcatele oamenilor, că va îndura păcatelor oamenilor şi chiar le va îndura toate fărădelegile şi că va izbăvi omenirea de păcate. Ei năzuiesc ca Isus Mântuitorul să fie la fel ca înainte – un Mântuitor care este iubitor, înţelegător şi venerabil, care nu este niciodată mânios pe oameni şi care nu le face niciodată reproşuri oamenilor. Acest Mântuitor iartă şi îndură toate păcatele omenirii, şi chiar moare pe cruce pentru omenire încă o dată. De la plecarea lui Isus, discipolii care L-au urmat şi toţi sfinţii care au fost izbăviţi graţie numelui Său, L-au jelit şi L-au aşteptat cu disperare. Toţi cei care au fost mântuiţi de harul lui Isus Hristos în Epoca Harului au tânjit după acea zi plină de bucurie din zilele de pe urmă, când Isus Mântuitorul soseşte pe un nor alb şi apare printre oameni. Bineînţeles, aceasta este şi dorinţa colectivă a tuturor celor care acceptă astăzi numele de Isus Mântuitorul. În tot universul, toţi aceia care au auzit de izbăvirea lui Isus Mântuitorul şi-au dorit cu disperare sosirea subită a lui Isus Hristos, pentru a împlini cuvintele lui Isus pe când se afla pe pământ: „Voi sosi aşa cum am plecat.ˮ Omenirea crede că, după crucificare şi înviere, Isus S-a întors în ceruri pe un nor alb şi că Şi-a ocupat Locul la dreapta Celui PreaÎnalt. În mod similar, omenirea crede că Isus va coborî din nou pe un nor alb (norul acesta se referă la norul pe care a călătorit Isus când S-a întors în cer), printre cei care au tânjit cu disperare după El de mii de ani, şi că El va avea înfățișarea și hainele iudeilor. După înfăţişarea înaintea omenirii, El le va da mâncare şi va face ca apa vie să se reverse spre ei şi va trăi printre oameni, plin de har şi iubire, viu şi adevărat. Şi aşa mai departe. Totuşi, Isus Mântuitorul nu a făcut asta; El a făcut opusul a ceea ce și-a imaginat omenirea. Nu a sosit printre cei care I-au dorit întoarcerea şi nu li S-a înfăţişat tuturor oamenilor călătorind pe un nor alb. El a sosit deja, dar omenirea nu Îl cunoaşte şi rămâne neştiutoare în privinţa întoarcerii Sale. Omenirea nu face decât să Îl aştepte la întâmplare, fără să ştie că El a coborât deja pe un nor alb (norul care este Spiritul Lui, cuvântul Lui, şi toată firea Sa şi tot ceea ce este El) şi că acum se află în mijlocul unui grup de biruitori, pe care îl va crea în zilele de pe urmă. Omenirea nu ştie asta: deşi sfântul Mântuitor Isus este plin de afecţiune şi iubire față de oameni, cum ar putea El să lucreze în „templeˮ locuite de spirite impure şi murdărie? Cu toate că omenirea I-a aşteptat sosirea, cum ar putea El să apară în faţa celor care mănâncă din carnea nedrepţilor, beau sângele nedrepţilor, poartă hainele nedrepţilor, care cred în El, dar nu Îl cunosc şi care Îl supun la suplicii în mod constant? Omenirea ştie doar că Isus Mântuitorul este plin de iubire şi milă şi că este jertfa de păcat plină de izbăvire. Dar omenirea nu ştie că El este şi Însuşi Dumnezeu, care debordează de dreptate, măreţie, mânie şi judecată şi care posedă autoritate şi este plin de demnitate. Şi astfel, chiar dacă omenirea îşi doreşte cu nerăbdare şi tânjeşte după reîntoarcerea Izbăvitorului, şi chiar dacă Raiul este mişcat de rugăciunile omenirii, Isus Mântuitorul nu Se arată celor care cred în El, dar care nu Îl cunosc.

din „Mântuitorul S-a întors deja pe un «nor alb»” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Dumnezeu e tăcut și nu ni S-a arătat niciodată, totuși lucrarea Sa nu a încetat niciodată. El privește asupra tuturor ținuturilor și poruncește tuturor lucrurilor și Se uită la toate cuvintele și faptele omului. Gestionarea Sa este efectuată în etape și conform planului Său. Înaintează tăcut, fără efecte dramatice, totuși pașii Săi se apropie tot mai mult de omenire, iar scaunul Său de judecător este așezat în univers cu viteza fulgerului, imediat urmat de coborârea tronului Său printre noi. Ce scenă măreață este aceea, ce tablou grandios și solemn! Precum un porumbel și precum un leu care rage, Duhul ajunge printre noi toți. El este înțelept, El este drept și măreț, El ajunge în tăcere printre noi plin de autoritate și plin de iubire și milă. Nimeni nu este conștient de sosirea Sa, nimeni nu întâmpină cu bucurie sosirea Sa și mai mult, nimeni nu știe tot ceea ce va face El. Viața omului rămâne neschimbată; inima sa nu este diferită, iar zilele se scurg ca de obicei. Dumnezeu trăiește printre noi ca o persoană obișnuită, ca cel mai neimportant adept și un credincios obișnuit. El are propriile Lui îndeletniciri, propriile Sale scopuri și mai mult, El are divinitatea pe care nu o posedă oamenii obișnuiți. Nimeni nu a observat existența divinității Sale și nimeni nu a perceput diferența dintre substanța Sa și cea a omului. Trăim împreună cu El, fără limite și fără frică, căci nu Îl vedem cu nimic mai presus de un credincios neimportant.

din „Privind arătarea lui Dumnezeu întru judecata și mustrarea Sa” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Dumnezeu este încarnat în continentul chinez, în ceea ce compatrioții din Hong Kong și Taiwan numesc interiorul țării. Când Dumnezeu a venit de sus pe pământ, nimeni din ceruri și de pe pământ nu a știut despre asta, căci acesta este adevăratul sens al revenirii lui Dumnezeu într-un mod ascuns. El a avut trup, lucrând și trăind de mult timp, dar nimeni nu a știut despre aceasta. Chiar și în ziua astăzi, nimeni nu o recunoaște. Poate că aceasta va rămâne o enigmă veșnică.Venirea lui Dumnezeu în trup de data aceasta nu este ceva de care cineva să poată fi conştient. Indiferent de cât de mare și de puternică este lucrarea Duhului, Dumnezeu rămâne întotdeauna liniștit, fără să se dea de gol niciodată. Se poate spune că este ca și cum această etapă a lucrării Sale are loc în împărăția cerească. Chiar dacă este perfect evidentă pentru toată lumea, nimeni nu o recunoaște. Când Dumnezeu va termina această etapă a lucrării Sale, toţi se vor trezi din visul lor lung și își vor schimba atitudinea lor trecută[1]. […] La revărsatul zorilor, neştiut de nimeni, Dumnezeu a venit pe pământ și Şi-a început viața în trup. Oamenii nu au fost conștienți de acest moment. Poate că ei erau adormiți cu toții, poate că mulți care erau treji aşteptau și poate că mulți se rugau tăcut lui Dumnezeu din ceruri. Cu toate acestea, în rândul acestor mulți oameni, nimeni nu știa că Dumnezeu ajunsese deja pe pământ. Dumnezeu a lucrat astfel ca să-Şi îndeplinească cu mai multă ușurință lucrarea și să obțină rezultate mai bune și ca să evite și mai multe ispite. După ce pauza de somn de primăvară a omului se va sfârşi, opera lui Dumnezeu va fi de mult timp terminată și El va pleca, apropiindu-Şi de sfârșit viața de călător și vizitator pe pământ.

din „Lucrare și intrarea (4)” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Arătarea lui Dumnezeu s-a produs deja în toate bisericile. Duhul este Cel care vorbește, El este un foc furios, este măreț și judecă; El este Fiul Omului, îmbrăcat cu o haină până la picioare și încins la piept cu un brâu de aur. Capul și părul Lui sunt albe ca lâna și ochii Lui sunt ca para focului; și picioarele Lui, ca arama aprinsă și arsă într-un cuptor; și glasul Lui este ca sunetul multor ape. El are în mâna dreaptă șapte stele, o sabie ascuțită, cu două tăișuri, se află în gura Lui, și fața Lui este ca soarele când strălucește în toată puterea sa!

din „Cea de-a cincisprezecea cuvântare” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Oamenii care nu acceptă adevărul și, totuși, așteaptă orbește sosirea lui Isus pe norii albi, vor blasfemia, cu siguranță, împotriva Duhului Sfânt și ei sunt rasa care va fi distrusă. Voi doriți doar harul lui Isus și vreți doar să vă bucurați de tărâmul binecuvântat al cerului, dar nu ați ascultat niciodată cuvintele rostite de Isus și nu ați primit niciodată adevărul exprimat de Isus când Se întoarce la trup. Ce veți susține în schimbul faptului că Isus se întoarce pe un nor alb? Este sinceritatea cu care săvârșiți păcate în mod repetat și apoi le mărturisiți, la nesfârșit? Ce veți oferi ca sacrificiu lui Isus care Se întoarce pe un nor alb? Sunt anii de muncă cu care vă înălțați pe voi înșivă? Ce veți susține pentru a-L face pe Isus Cel reîntors să aibă încredere în voi? Este cumva natura cea arogantă a voastră, care nu ascultă de niciun adevăr?

din „Când veți vedea trupul spiritual al lui Isus va fi atunci când Dumnezeu va fi făcut din nou cerul și pământul” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Vă spun Eu, cei ce cred în Dumnezeu datorită semnelor sunt, în mod sigur, categoria care va suferi distrugerea. Cei care nu sunt în stare să accepte cuvintele lui Isus care S-a reîntors la trup sunt, cu siguranță, progeniturile iadului, descendenții arhanghelului, categoria care va fi supusă distrugerii eterne. Multor oameni poate să nu le pese de ceea ce spun, dar Eu tot vreau să-i spun fiecărui așa-zis sfânt care Îl urmează pe Isus că, atunci când Îl veți vedea pe Isus coborând din ceruri pe un nor alb, cu ochii voștri, aceasta va fi arătarea publică a Soarelui dreptății. Poate că acela va fi un moment de mare entuziasm pentru tine, și totuși, ar trebui să știi că, timpul când asiști la coborârea lui Isus din cer este și timpul când tu cobori în iad pentru a fi pedepsit. Aceasta va anunța sfârșitul planului de gestionare (planului de mântuire) al lui Dumnezeu și va fi momentul când Dumnezeu îi răsplătește pe cei buni și îi pedepsește pe cei răi. Căci judecata lui Dumnezeu va fi încheiată înainte ca omul să vadă semne, atunci când nu există decât exprimarea adevărului. Cei care acceptă adevărul și nu caută semne, și astfel au fost purificați, se vor fi întors în fața tronului lui Dumnezeu și vor fi intrat în îmbrățișarea Creatorului. Numai cei care persistă în credința că „Isus care nu vine pe un nor alb este un Hristos mincinos” vor fi supuși pedepsei eterne, pentru că ei cred doar în Isus care face semne, dar nu Îl recunosc pe Isus Cel care proclamă judecata aspră și care oferă adevărata cale a vieții. Și astfel, se poate doar ca Isus să trateze cu ei atunci când Se reîntoarce, în mod deschis, pe un nor alb. Sunt prea încăpățânați, prea încrezători în ei înșiși, prea aroganți. Cum ar putea astfel de degenerați să fie răsplătiți de Isus? Întoarcerea lui Isus este o mare mântuire pentru cei care sunt capabili să accepte adevărul, dar pentru cei care nu pot să accepte adevărul, este un semn al condamnării. Ar trebui să vă alegeți calea proprie și să nu blasfemiați împotriva Duhului Sfânt și să respingeți adevărul. Nu ar trebui să fiți persoane ignorante sau arogante, ci cineva care se supune călăuzirii Duhului Sfânt, care tânjește după adevăr și îl caută; numai în acest fel veți beneficia.

din „Când veți vedea trupul spiritual al lui Isus va fi atunci când Dumnezeu va fi făcut din nou cerul și pământul” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Speranţa Mea este ca fraţii şi surorile care caută apariţia lui Dumnezeu să nu repete tragedia istoriei. Voi nu trebuie să deveniţi fariseii vremurilor moderne și să-L bateţi pe Dumnezeu din nou în cuie pe cruce. Voi ar trebui să vă gândiţi bine la cum să întâmpinaţi întoarcerea lui Dumnezeu şi să vă fie clar în minte cum să fiţi cineva care se supune adevărului. Aceasta este responsabilitatea tuturor celor care Îl aşteaptă pe Isus să se întoarcă pe nori. Noi ar trebui să ne frecăm ochii spirituali şi să nu cădem pradă cuvintelor pline de fantezie. Ar trebui să ne gândim la lucrarea concretă a lui Dumnezeu şi ar trebui să ne uităm la partea reală a lui Dumnezeu. Să nu vă lăsaţi duşi de val sau să vă pierdeţi în reverii, aşteptând mereu cu nerăbdare ziua în care Domnul Isus va coborî deodată în mijlocul vostru pe un nor ca să vă ia pe voi, care nu L-aţi cunoscut sau văzut niciodată şi care nu ştiţi cum să Îi faceţi voia. Este mai bine să vă gândiţi la lucruri practice!


din „Prefaţă” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Note de subsol:

1. „Își vor schimba atitudinea lor trecută” se referă la modul în care concepțiile și părerile oamenilor despre Dumnezeu se schimbă odată ce îl cunosc pe Dumnezeu.

din „Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Parts of Scripture quotations in this publication are from NTLR by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii